Ca toate domeniile cunoasterii si tehnologiei, actul medical se afla in ultimele 3-4 decade dupa multe secole de relativa nemiscare intr-o accelerata imbogatire a continutului. Cercetarea medicala cunoaste un avant nemaiintalnit, medicii intrebuinteaza tehnologii sofisticate, metode si mijloace revolutionare pentru a diagnostica si trata, care avanseaza ametitor de la un an la altul.
Pe la mijlocul anilor `80, cand mi-am inceput cariera, medicina se bucura de foarte mult respect in societate, un medic depasind in stralucire practic orice alta profesie, desi existau limitari semnificative in capacitatea de a trata multe afectiuni. In anii urmatori am asistat la progrese uluitoare, multe boli incurabile sau fatale au ajuns sa poata fi vindecate, speranta de viata sa creasca iar durata medie a vietii sa fie mai mare decat oricand inainte. In acelasi timp, insa, am observat si dezvoltarea unui fenomen negativ: cum populatia devine tot mai neincrezatoare si chiar revendicativa, uneori, cand vine vorba despre sistemul medical si despre medici. Multi declara ‚razboi’ profesiei noastre, in diverse sensuri, iar profesionistii din sanatate asista neputinciosi, frustrati si cu resentimente la adancirea crizei generale in relatia cu pacientii.
Oare de ce? Cum am ajuns aici? Parerea mea este ca punctul nevralgic al noii paradigme este calitatea relatiei interumane pe parcursul desfasurarii actului medical, care, pe fondul progresului tehnologic, a devenit, paradoxal, tot mai palida, mai saraca, mai ne-autentica. In esenta, s-a creat un dezechilibru mare in ceea ce numim comunicarea medic-pacient. Actul vindecator nu se mai bazeaza primordial pe relatia care se creeaza intre medic si pacient. Vorbim din ce in ce mai putin despre flerul, harul, talentul, competenta medicului, care “vede” diagnosticul si apoi il confirma cu tehnologia pe care o are la indemana.
Tehnologia este cea care pare sa conduca actul medical! Medicul acorda (sau are) din ce in ce mai putin timp pentru conversatia cu pacientul si astfel poate scapa din vedere elemente esentiale in diagnosticare. Apoi, informatia pe care o transmite pacientului, poate sa fie incompleta, sau ramane neinteleasa de pacient, care, lipsit de incredere, devine necompliant la tratamentul prescris. Actionand asa zi de zi, incet dar sigur, se produce o instrainare a medicului de insasi menirea lui: aceea de a-si ajuta semenul, iar gradul sau de satisfactie profesionala va scadea, de asemenea.
La randul sau, pacientul doreste sa fie perceput ca o fiinta umana, nu ca o interfata in spatele careia se ascund mecanisme defecte. Nu este un laptop defect dus la reparat. Se simte ca o fiinta, cu sentimente, dorinte,griji. isi doreste, evident, in situatia vulnerabila in care se afla, sa fie ascultat si incurajat sa vorbeasca despre credinte, temeri, suferinte, legate de boala sa.
Intre tendintele medicinei super-tehnicizate si orientate spre profit si nevoile reale ale medicilor si pacientilor s-a creat o prapastie. Pentru a re-echilibra aceasta balanta trebuie sa tinem cont de ambii actori ai actului vindecator. Desi instrainati unii de altii, si medicii si pacientii sunt de aceeasi parte a baricadei in lupta contra bolilor; ambii au nevoie de ascultare, respect, grija (empatie si compasiune).
Iar comunicarea este puntea. Cu cat este mai solida, construita din caramizile increderii si sperantei, cu atat rezultatele vor fi mai bune. Este o arta sa fii medic bun si o arta sa fii un pacient bun. impreuna, cei doi pot dezvolta un parteneriat pe termen lung, benefic pentru pacient si aducator de satisfactii pentru medic.
Proiectele ARCIS EDU sunt piloni pentru construirea acestui pod. Fie ca se adreseaza medicilor, psihologilor, asistentilor medicali si sociali, sau asociatiilor de pacienti, proiectele noastre au in centru obiectivul de a creste eficacitatea actului medical, recastigarea satisfactiei si increderii in sistemul de sanatate, consolidarea relatiei intre profesionistii din sanatate si a lor cu cei aflati in suferinta.
Dr. Adelaida Marinescu
Presedinte ARCIS EDU